joi, 6 iunie 2013

ORIENTAREA SEXUALĂ ÎN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI?

Cetatenii tarii, fara deosebire de apartenenta religioasa, politica ori etnica, au aflat, marti 4 iunie, cu stupoare, regret si frustrare ca, la un vot de 18 la 2, Comisia de revizuire a Constitutiei a adoptat un amendament, propus de PNL, pentru includerea in Constitutia Romaniei a nediscriminarii pe baza de orientare sexuala. Acesta este un eveniment unic in istoria Romaniei. Stiam ca propunerea aceasta a fost adoptata mai intii de Forumul Constitutional al dlui Pirvulescu, dar ne-a luat prin surprindere adoptarea lui de Comisia de Revizuire, si mai ales  marginea de vot atit de mare cu care a fost adoptat.
Articolul aparut in MediaFax da urmatoarele detalii: Discriminarea pentru orientarea sexuală, interzisă în noua Constituţie: Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, un amendament propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu, prin care sunt completate în legea fundamentală criteriile pentru care este interzisă discriminarea, inclusiv culoare, orientare sexuală sau trăsătură genetică. Membrii Comisiei au adoptat, cu 18 voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă", amendamentul depus de Chiuariu, la articolul 4, alineatul 2, astfel: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală este interzisă". În forma actuală a Constituţiei, acest alineat prevede: "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială". http://www.mediafax.ro/stirile-zilei/discriminarea-pentru-orientarea-sexuala-interzisa-in-noua-constitutie-10924086
Cum au reactionat parlamentarii? Toni Grebla: Orientarea sexuala nu este definitiva. Este inutil sa treci in Constitutie asa ceva. Poporul roman este tolerant, dar nu cred ca trebuie sa treci in legea fundametala pentru ca se intelege ca astfel vom aproba casatoriile intre toate sexele Ciprian Nica, PSD: Credem ca articolul care este in Constituie este destul de acoperitor, este suficient si permite tuturor sa se manifeste. Reprezentantul Forumului Constitutional: Cheia acestui articol este cuvantul discriminare; Crin Antonescu: Acest articol care  este unul protector si pentru heterosexuali pentru ca problema se poate pune si invers, nu acum, nu aici dar pe viitor. Sa clarificam acest articol domnul Chiuariu ca nu permite casatoria intre orice fel de sexe; Tudor Chiuariu: Nu face referire la asta acest articol, are rolul de protectie, nici o persoana sa nu fie discriminata pe orice criterii in orice imprejurare. Nu e vorba numai de homosexuali ci si despre heterosexuali care pot fi discrimnati, care se pot afla intr-o anumita circumstanta. Acest articol nu da nastere unor drepturi cum ar fi legalizarea casatorie intre aceleasi sexe; Reprezentantul Avocatului Poporului: Acesta amendament asa cum spunea domnul Chiuariu ofera o protectie si din punctul nostru de vedere este binevenit.
Ce credem noi
De multi ani am atentionat publicul, candidatii la parlament si parlamentarii, ca principiul nediscriminarii pe baza de orientare sexuala este foarte periculos si ca, daca va fi adoptat si aplicat literalmente, va rezulta in distrugerea libertatii religioase, a libertatii cuvintului, a libertatii de asociere, a libertatii de constiinta, a generatiei tinere, a Romaniei. Nu au luat aminte, iar cetatenii i-au votat pe  parlamentarii care au adoptat amendamentul, fara discernamint, cu toate ca am atras atentia cu insistenta in toamna anului trecut sa nu o faca. Dauna inca nu este facuta, si inca avem sansa sa o prevenim. Astazi ne facem datoria si va atragem atentia din nou, cu toata seriozitatea, sa nu permiteti nediscriminarea orientarii sexuale sa fie introdusa in Constitutie.
 Revolutia sexuala despre care am scris de ani de zile cauta sa se institutionalizeze. Orice revolutie, dupa ce castiga batalia, se institutionalizeaza si distruge institutiile vechiului regim. Revolutia sexuala se conforma din plin acestui principiu. Dar Romania este un exemplu prea timpuriu al acestei incercari de institutionalizare si unul foarte surprinzator. Doar saptamina trecuta am comentat sondajul international al religiozitatii si ateismului care clasifica Romania pe locul 6 in lume privind religiozitatea. La ce ne ajuta acest nivel ridicat de religiozitate daca nu este reflectat in legile si institutiile tarii? Institutionalizarea revolutiei sexuale in Constitutia Romaniei va rezulta in dezinstitutionalizarea religiei si a bisericii, asa cum deja s-a petrecut in tarile scandinave.
In plus, daca noi, cetatenii Romaniei vom valida noua Constitutie, vom transforma Romania in una din putinele tari ale lumii care au adoptat nediscriminarea orientarii sexuale in Constitutie. A facut-o Africa de Sud dupa abolirea regimului de aparatheid, care a rezultat, curind dupa aceea, in legalizarea casatoriilor homosexuale acolo. Si Constitutia Boliviei interzice discriminarea orientarii sexuale, dar in acelasi timp interzice casatoriile homosexuale. Iar acum citiva ani Ecuadorul a inserat si el nediscriminarea orientarii sexuale in constitutie. Atit in Bolivia cit si in Ecuador aceste amendamente au fost promovate de guverne de stanga si de stanga internationala. Romania, guvernata de o stanga radicala, se afla in aceasi pozitie.
Aici, insa, stanga romana ar trebui sa invete din experientele socialistilor din Ecuador. Cu citeva zile in urma presedintele socialist al Ecuadorului a denuntat casatoriile homosexuale si adoptiile copiilor de catre homosexuali. Le-a etichetat o aberatie a naturii umane, o “moda” tranzitorie, care nu trebuie imitata distrugind astfel vietile copiilor. A numit inserarea parteneriatelor homosexuale in constitutia ecuadoriana o “prostie” (“foolishness”) si a criticat stanga internationala pentru ca promoveaza casatoriile homosexuale. [Nota AFR: detalii aici http://www.lifesitenews.com/news/socialist-president-of-ecuador-rejects-homosexual-marriage-and-adoption-as]
In Europa, trei tari interzic nediscriminarea orientarii sexuale in constitutie: Suedia, Elvetia, si Portugalia. In Suedia si Portugalia casatoriile homosexuale au fost deja legiferate. Familia a fost distrusa. Dezintegrarea morala a tinerei generatii a devenit, se pare, ireversibila. In Germania homosexualii au incercat sa introduca nediscriminarea orientarii sexual in constitutie dar fara succes. Intrebare pentru cetatenii Romaniei: veti ingadui ca Romania sa fie a patra tara din Europa si a saptea tara din lume care sa includa nediscriminarea orientarii sexuale in Constitutie? Dorim sa ne plasam in virful clasamentului mondial privind nediscriminarea homosexualilor? Faptul ca suntem aproape in varful clasamentului privind avortul nu este destul? Nu este asta o tragedie nationala, una rusinoasa? Mai avem nevoie de inca una? Intr-o Romanie care se numeste crestina si unde 99% din locuitorii tarii se declara crestini?
In plus, daca vom ingadui ca nediscriminarea orientarii sexuaea sa fie inclusa in Constitutie vom fi cu multi pasi inaintea Curtii Europene a Drepturilor Omului. Nici macar CEDO nu a facut pasii pe care Comisia de Revizuire in Romania a facut-o marti. Principiul nediscriminarii orientarii sexuale a aparut pentru prima data in Tratatul de la Amsterdam in 1989, dar interzicea doar nediscriminarea la locul de munca. De atunci pina azi aceasta a ramas singura interdictie de nediscriminare pe baza de orientare sexuala care e in vigoare la nivel unional. Amendamentul propus marti va pune Romania cu zeci de ani inaintea Uniunii Europene, va transforma Romania din cea mai crestina tara a Europei in varful de lance al miscarii homosexuale din Europa. Dincolo de ocean, in SUA nu exista, nici pina astazi, o lege federala care sa interzica discriminarea orientarii sexuale. Exista doar la nivel de state, dar inca jumatate din statele americane refuza sa inscrie aceasta forma de nediscriminare in legile lor.
 Intrebarea este, de ce? Sa stie oare americanii ceva ce noi romanii nu stim? Fara indoiala. Caci in statele unde nediscriminarea orientarii sexuale a fost adoptata, libertatilor celorlalti au scazut. Pastori, preoti, crestini sunt dati in judecata, afara de la lucru, din universitati, ori li se inchid afacerile pentru ca refuza sa casatoreasca homosexuali ori pentru ca se exprima impotriva homosexualitatii. Dar SUA nu e singurul exemplu. In Canada libertatea religioasa a fost mai in intregime anihilata de principiul nediscriminarii. Elevii sunt indoctrinati in revolutia sexuala. In Marea Britanie aproape ca nu trece o saptamina sa nu auzim ca un crestin a fost data afara de la lucru, in judecata, expulzat din universitate, ori chiar arestat pentru ca se pronunta impotriva homosexualitatii. Preoti, pastori si clerici din Romania: pericolul acesta bate la usa Romaniei acum. E vremea sa luati atitudine. E vremea sa va spuneti cuvintul. E vremea sa calauziti natiunea romana sa-si afirme moralitatea multiseculara.
Dar Tratatul de la Lisabona?
Propagandistii de stanga din Romania si activistii homosexualitatii ne vor spune ca de fapt ce se cere a fi inserat in Constitutia Romaniei e, cuvint cu cuvint, articolul nediscriminarii din Tratatul de la Lisabona. Cum atunci sa te poti opune acestui amendament? Realitatea insa esta diferita. Principiile enuntate in Tratatul de la Lisabona nu sunt obligatorii pentru constitutiile statelor membre. Ele sunt adoptate in cursul timpului prin directivele emise de Parlamentul European si adoptate prin consens de tarile membre. Noile domenii in care nediscriminarea ar putea fi interzisa sunt negociate de tarile membre si adoptate prin consens. Doar dupa aceea sunt statele membre obligate sa adopte legislatii nationale de implementare a directivelor unionale.
Inventia homosexualitatii
Notiunea de orientare sexuala e una inventata. Propaganda homosexuala ne spune ca din vremuri imemoriale societatea a fost impartita in homosexuali si heterosexuali. Dar nu este asa. Notiunea de homosexualitate a fost inventata. E o notiune si inventie lingvistica, nu biologica. Natura si antropologia nu au gresit. Cu ani in urma R.V. Young, profesor de limba engleza la North Carolina State University, a publicat, in publicatia canadiana Touchstone, a Journal of Mere Christianity, un articol memorabil, intitulat, foarte instructiv: “The Gay Invention – Homosexuality is a Linguistic as Well as a Moral Error”. (“Inventia homosexualitatii. Homosexualitatea este o eroare morala si lingvistica”) Vreme de mii de ani, afirma Profesorul Young, inaintasii nostrii au fost cu totul neconstienti de existenta unor astfel de categorii diferite de oameni, adica homosexuali si heterosexuali. Pe parcursul lungii perioade de civilizatie greco-romana si in perioada de peste o mie de ani de crestinism, societatea umana nici macar nu a avut un nume pentru categoria de oameni care astazi de autodefinesc ca fiind homosexuali, bisexuali, multisexuali, ori de oricare alta presupusa orientare sexuala. Evidenta filologica, spune Profesorul Young, dovedeste lucrul acesta. Limba greaca veche nu continea cuvintele “heterosexual” ori “homosexual”. Limba latina nici ea nu contine aceasta diferentiere. Ea lipseste si din limba engleza veche ori a Evului Mediu. De fapt, cuvintul “homosexualitate” apare pentru prima data in istoria omenirii in 1892 in Oxford English Dictionary. Tot atunci apare si distinctia intre “homosexuali” si “heterosexuali”. Si de atunci incoace, acesti termeni au inceput sa fie folositi si introdusi in dictionarele si limbajele moderne.
Cum a fost inainte? Asta insa nu inseamna ca pe vremea stramosilor nostri nu aveau loc anumite practici sexuale intre persoane de acelasi sex. Dar, pe vremea grecilor si romanilor referintele la aceste comportamente erau mereu cu conotatii de umor ori insulta si totdeauna in sens de dezaprobare. In concluzie, afirma Profesorul Young, nici grecii nici romanii nu recunosteau existenta unei orientari sexuale permanente ori separate in sensul propus si promovat in ultimele citeva decenii. Dimpotriva, spune Profesorul Young, actele sexuale intre persoane de acelasi sex erau puse in aceasi categorie cu alte deviatii sexuale: pedofilia, bestialitatea, incestul, pedersatia. In alte cuvinte, anticii faceau distinctie intre actele sexuale normale (adica heterosexuale) si cele anormale, numite perverse.
AFR va recomanda: Articolul Profesorului Young, “The Gay Invention” poate fi citit, in intregime, aici: http://touchstonemag.com/archives/article.php?id=18-10-036-f
REACTIA BOR
Biserica Ortodoxa Romana a reactionat. Vedeti in link: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/06/04/patriarhia-reactioneaza-la-amendamentul-pro-homosexualitate-si-cere-adoptarea-definitiei-casatoriei-traditionale-in-constitutie/
REACTIILE PARTIDELOR POLITICE
Am monitorizat posibilele reactii ale partidelor politice din Romania privind amendamentul orientarii sexuale. Singurul pe care l-am depistat pina acum este cel din partea Partidului Noua Republica.Il redam si noi: Noua Republică afirmă primatul drepturilor naturale ale omului în raport cu drepturile sociale. Noua Republică susține supremația drepturilor individuale asupra drepturilor colective. Noua Republică crede în superioritatea libertății de conștiință și a dreptului la proprietate – așadar în superioritatea drepturilor fundamentale și inalienabile – în raport cu toate celelalte drepturi. În sfârșit, Noua Republică susține legătura constitutivă între libertate și responsabilitate.   Plecând de la aceste considerații, Noua Republică își exprimă îngrijorarea cu privire la deciziile recente ale Comisiei de Revizuire a Constituției, care pregătește o lege fundamentală cu iz paternalist. Sub îndrumarea lui Crin Antonescu, principiile liberalismului clasic – în primul rând, demnitatea persoanei și primatul individului în raport cu orice colectivitate – sunt călcate în picioare.
 Marți, 4 iunie, Comisia amintită a adoptat un amendament la actualul Art. 4 din Constituție care consacra – la fel de bine și până acum – egalitatea cetățenilor României în fața legii și lipsa oricărei discriminări. Profitând de faliile și tulburările deja existente în societatea românească, Crin Antonescu a introdus o prevedere cu potențial exploziv. La propunerea lui Tudor Chiuariu, Constituția va face referire la orientarea sexuală a cetățenilor. O asemenea propunere va avea consecințe constituționale, instituționale, sociale și morale pe termen lung. Autoritatea Legii fundamentale și forța Statului vor putea fi invocate și utilizate pentru a schimba orice normă sau comportament sociale care ar putea fi interpretate drept discriminatorii la adresa unei ”orientări sexuale” minoritare. O consecință imediată va fi revizuirea definiției familiei din actualul Cod Civil (art. 259) conform căreia „Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”. O altă consecință ar fi regimul adopțiilor de copii în cazul cuplurilor homosexuale. Comunitățile religioase, instituțiile educaționale și bisericile se vor confrunta cu restricții legale în activitatea lor catehetică, pastorală și misionară.
Noua Republică deplânge toate aceste demersuri. Forumul Constituțional a ajuns o organizație de fațadă, cu explicită agendă stângist-progresistă. Constituția trebuie să fie un document care unește, nu dezbină. Viitoarea Constituție USL – credem noi – păcătuiește prin excesul de reglementare, care devine un atentat împotriva libertății. Constituția, susține Noua Republică, nu poate ontologiza gusturi, capricii și porniri de ordin estetic-sexual. Așadar, Constituția nu poate oferi substanță juridică și legitimitate politică pasiunilor culturale prin care minoritatea bicicliștilor sau a iubitorilor de animale își definesc dreptul la fericire.
Există minorități și minorități: minoritatea etnică este una, iar minoritatea celor care înțeleg fenomenul juridic este cu totul alta. Dl Tudor Chiuariu, avocat și fost administrator al sistemului judiciar din România, ignoră faptul că însăși CEDO a considerat drept suficientă existența protecției prin interdicția discriminării pe bază de sex.
 Noua Republică vede în Charta drepturilor fundamentale un document menit să protejeze libertatea de conștiință a cetățeanului în fața puterilor Statului. Există în România milioane de cetățeni pentru care orientarea sexuală a unei minorități radicale va fi mereu incompatibilă cu definiția tradițională a familiei (prin referire la noțiunea constitutivă de tată și mamă). Constituția trebuie să protejeze libertatea de conștiință a majorității în raport cu agenda progresist-colectivistă a unei minorități radicale. Bagatelizarea noțiunii de minoritate și trivializarea noțiunii de discriminare vor conduce la degradarea dezbaterii publice.Garanțiile constituționale pentru nediscriminarea individului nu trebuie să devină garanții pentru susținerea juridic-politică a unor colectivități minoritare. În final, Noua Republică solicită imperativ publicarea stenogramelor complete ale tuturor ședințelor Comisiei pe pagina de internet a Camerei Deputaților. Cerem, de asemenea, opinia Avocatului Poporului pe această speță.

                                   ASOCIAŢIA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA


Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu