marți, 28 ianuarie 2014

POEZII dedicate MAMEI...

Mihai Eminescu
O, mamă…
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă si de vânt, 
Se bat încet din ramuri, îngâna glasul tau…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Când voi muri, iubito, la crestet sa nu-mi plângi;
Din teiul sfânt si dulce o ramura sa frângi, 
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi, 
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simti-o-voi o data umbrind mormântul meu…
Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca împreuna va fi ca sa murim, 
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim, 
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu, 
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu…
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. 
MIHAIL  STERIADE
O, mamă!
 Îmi vin în minte cântecele simple
Cântate pe cerdac pe când eram copil.
Pe cer mai erau stele, în inimă o rugă,                                                                
Si mai presus de toate aproape îmi erai,
O, Mamă !
De ce-am plecat pe drumuri necunoscute, lungi,
Împins de-un dor de ducă în dorul de-a găsi
O dragoste mai ‘nalta de ţară şi de-ai mei,
Fiind aşa departe ?
Ah, cântecul mă-nchide în el până-n adânc,
Cum te-a închis pământul! …
În ţara-aceasta rece, sub cerul neprivit,
Streine-mi sunt de-a valma visările ce mint,
Aducerile-aminte şi poate şi-acest cânt
Ce sufletu-mi răneşte,
Când doar părerile de rău
De-mi mai vorbesc pe româneşte …
 
 
 
 
Nichifor Crainic
MAMĂ DE DEPARTE
Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.
 
 
 
 
               VASILE MILITARU 
MAMA
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu mulă. carte”!
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire şi de drag;
Sărutandu-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, -cătă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seama şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Şi de-abia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
-”Mi-era dor de tine, maică…Ţi-am adus vreo zece ouă,
Niţel unt, iar colea-n traistă nişte nuci, vreo două sute…”
Şi, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
-”Poate mor, că sunt bătrâna şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfîrşite…mâine poate-şi curma firul
Şi-ntre patru blăni de scînduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar şi deşteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii, in urma sa te-aduni cu fratii-acasa
Şi să-mparţi agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pămîntul de la moară şi cu via;
Vaca şi-un pogon de luncă, maică, sa le ia Maria;
Lui Mitruş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pîraie;
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume,
Să iei casa-n care ţie ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când, în miezul verii sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul
Şi-având tihna şi odihna, la venire sau plecare,
S-aprinzi şi la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poala, se-ntâlneau cu ale mele.
 
 
 
 
Grigore  Vieru
MI-E DOR DE TINE MAMA
Mi-e dor de tine, mama
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.
Măicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor si omenie
Si cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Si frunza o destrăma.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mama.
Tot casca leul iernii
Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.
O stea mi-atinge fata
Ori poate-a ta năframa.
Sunt alb, bătrân aproape,
Acum şi-ntotdeauna.



 
 
 
 
Nicolae Labis
Scrisoare mamei
În munţii noştri astăzi zăpezile torc leneş,
Izvoarele îngheaţă în clinchete subţiri,
Şi caprele de munte nervoase prin poiene-şi
Urmează-n taină calea iernaticei iubiri.
Cred că pe masă vinul aşteaptă-n adormire -
E vinul roş din care pe-atunci n-ai vrut să-mi dai,
În vremurile-acelea săpate-n amintire
C-o mamă grijulie şi-un băieţel bălai.
Oh, lumea cenuşie cum se spărgea deodată
Şi năvălea într-însa al datinei popor! -
Strălucitoare capre cu lâna colorată
Şi toboşari de basme săltând într-un picior.
Şi feţi-frumoşi cu stele de-oglinzi din tălpi în creştet,
Şi draci blajini, tot focul punându-şi-l în joc,
Şi ursul cu dairaua purtând cojocul veşted,
Şi dorul de pădure purtându-l în cojoc.
Sau clopoţeii molcomi cernuţi pe-ntreaga vale,
Care-aduceau colinde la noi în lung convoi,
Când ascultam la geamuri şi palma dumitale
Îmi mângâia obrajii îmbujoraţi şi moi.
Azi e la fel, şi vinul aşteaptă-n adormire;
M-aştepţi cu vinul roşu, voioasă să mi-l dai,
Dar sunt acum departe, privind în amintire
O mamă grijulie şi-un băieţel bălai.
 
 
 
 
 
Vavila Popovici
Dragoste de mamă
Bucură-te că mă ai,
Că-ţi sunt încă mamă!
Bucură-te de încrederea şi sfatul pe care ţi-l pot da
Şi nu uita: o mamă ştie întotdeauna să asculte,
Să dojenească şi să ierte.
Ochii mamei privesc numai cu dragoste. 
Copilul meu, ascultă poveşti adevărate:
…cum înveleam cu grijă, în timpul somnului,
Trupul mic, descoperit,
Cum vegheam, uneori, nopţi întregi asupră-ţi,
Cum trezeam îngerii din somn
Şi-i rugam să-ntindă aripile lor ocrotitoare…
Copilul meu, bucură-te că mă ai, 
Că-ţi sunt încă mamă!
Şi lasă-mă să-ţi mângâi obrajii, să-ţi sărut fruntea,
Să te binecuvântez.
 
 
 
 
Alexei Mateevici
Mama
Te-am zămislit eu cu iubire,
Cu drag în mine te-am purtat
Şi de la Domnul fericire
Eu cu plânsoare ţi-am rugat.
Sub inima tremurătoare
Păzit-am micul copilaş,
Şi dragostea mea arzătoare
Ţi-a fost de strajă şi sălaş.
Şoptit-am rugăciuni smerite
Şi cu plânsoare m-am rugat,
Să-ţi fie zilele scutite
De nenoroc şi de păcat.
Şi-ai fost cu firea părintească,
Cu duhul părintesc senin,
Cu-nţelepciunea ta firească
Copil cuminte şi blajin.
Şi când în floarea tinereţii
Venit-a vestea războirii,
Tu jertfa sfântă a vieţii
Ţi-ai dat-o cetelor oştirii.
Şi-n bătălia cea aprinsă
Sărit-ai plin de vitejie
La moarte, ca la stea nestinsă,
Ai năzuit cu bucurie.
Acum la vatra ta străbună
Încet eu numele-ţi şoptesc,
Din lacrimi ţi-mpletesc cunună,
Dar moartea ţi-o blagoslovesc.

Un comentariu:

  1. Sincere condoleante distinsei scriitoare Florica Bud si sotului dumneaiei la inaltarea la cer a sufletului mamei dragi, Cornelia Trif din Ulmeni. Prof. Cornel Cosmuta

    RăspundeţiȘtergere